Balada lui Aniel - partea a doua

In acest week-end Aniel a mai luat un examen, cel al alegerilor pentru scaunul de primar al comunei sale. Dupa cum era de asteptat acest examen nu i-a ridicat probleme eroului nostru. Din pacate nu stiu daca reusita a fost si de aceasta data in chilotii lui Aniel sau in alta parte, dar un singur lucru este cert: masinile noastre au mai castigat o sansa!

Campania s-a incheiat, voievodul a castigat

Cred ca mai corect ar fi sa spun ca bulibasa a castigat.

Dupa ce duminica am mers la vot cu mic cu mare si s-a realizat o prezenta la vot record, a venit si vremea numaratorii. Oras mic, asa ca numaratoarea s-a terminat ieri. Tot ieri a fost reconfirmat vechiul primar care a mai bagat in tolba un mandat. Deci campania lui bazata pe mexicani a fost una eficienta, iar recunostinta lui a inceput sa se manifeste inca din prima zi a celei de a doua domnii. Ieri dupa amiaza deja primul vehicul cu tractiune baligoasa era garat la umbra in parculetul din mijlocul orasului, iar mexicanul cu piran... sotia coseau iarba.

Se pare ca s-au integrat mai bine decat noi.

Campania continua...

Oficial campania electorala s-a incheiat la ora 0 a acestei zile. Oficial... Practic acum incepe ofensiva.

Acu' vreo ora ajung si io acasa ca tot omu' si constat cu surprindere ca e cam problematic sa parchez masina, desi pana acum nu au fost situatii in care sa nu am unde parca. Un trib de cetateni mexicani... stii genul ala cu burdihan, palarie si mustata... se pripasisera pe langa blocul meu. Isi aruncasera masinile, la fel de negre ca si ei, in asa fel incat sa incurce cat mai mult atat carosabilul, cat si trotuarul. Cele trei minuni ale tehnologiei - un Mercedes MiLeu, un a seiz si o Vectra - erau lasate ostentativ cu usile deschise si aveau lipite la greu postere cu actualul primar si cu partidul sau. Ai ghicit! Candideaza iar pentru ca ne-a convins ca stie sa doarma la primarie. Bine, ma! Nu erau trei minuni ale tehnologiei, ci doar doua ca Vectra nu e masina.

Gasesc pana la urma un loc in care bag masina, chiar langa grupul de onorabili cetateni si nu apuc sa opresc ca deja un pui de cetatean in varsta de vreo 5 ani (nu stiu daca la ei se calculeaza varsta ca la noi) pune mana pe unul din stopurile masinii mele. Calc un pic acceleratia si micuta zburatoare se sperie. Face doi pasi inapoi apoi revine mult mai curajos si pune mana iar. Calc iar acceleratia, dar nu-l mai sperii pe vajnicul inaripat. Cobor din masina si in timp ce intru in scara blocului puiul de cetatean ma priveste victorios in timp ce sta sprijinit de masina mea arborand un aer de proprietar. Probabil ca urmatorul pas e sa faca in asa fel incat sa devina proprietar. La ei totul este doar sa-si doreasca un lucru si sigur il vor obtine. Nimeni si nimic nu-i impiedica. Dupa cateva minute aud urland alarma masinii mele. De sila nici nu ies sa vad ce s-a intamplat, desi stiu ca alarma mea nu prea vrea sa urle din senin. Constat ca totusi e un semn bun daca alarma masinii mele urla in fata blocului. Inseamna ca si masina e tot acolo. N-a plecat nicaieri.

Tribul devine tot mai zgomotos. Mai apar vreo 3 Passat-uri si un Logan, toate avand postere lipite pe toate geamurile disponibile. Cam putine geamuri! Ma gandesc ca prin luneta nu se vede nimic, dar apoi imi dau seama ca n-am vazut in viata mea un mexican care sa priveasca in oglinzile retrovizoare. Ei nu se incurca in fleacuri. Cum sunt obisnuiti de mici sa zboare, condusul masinii devine o bagatela pentru. Intai isi iau permisul de conducere si abia apoi se gandesc daca au nevoie sa invete sa citeasca si sa scrie, dar isi dau seama rapid ca literele alea tampite nu sunt pentru ei.

La fel si astia de azi. S-au strans intai la scoala de soferi de la coltul strazii unde au primit materialele de propaganda si sarcinile de lucru si s-au regrupat la mine la bloc asteptand ordinul de imprastiere. Nu e greu de ghicit ca sunt musterii patronului scolii de soferi. N-ai ghicit! Nu locuiesc in Arges, da' si aici se gasesc permise. Sa revenim la subiect. Patronul scolii de soferi candideaza si el la consilieri pe listele partidului din care face parte si primarul. Asa ca a mobilizat oamenii pentru a-i trimite la munca.

Burtosii se agita si dau telefoane: "Sa traiesti, sefu'! Da-mi furgoneta aia sa ma plimb cu ea!" Nu stiu daca li se aproba cererile pentru ca dupa ce inchid telefoanele incep sa vorbeasca in limba mexicana, iar eu nu prea o inteleg. Oricum imi e greu sa-i inteleg si cand vorbesc romaneste, da' pun io vocalele si pana la urma imi dau seama ce au vrut sa zica.

Intr-un final primesc ordinul. Se incoloneaza disciplinati si pleaca prin targ sa continue campania electorala, cred eu ca una eficienta. Probabil ceilalti cetateni se vor simti tare motivati sa mearga si sa puna stampila pe actualul primar. Cu o asemenea campanie nu prea ai cum sa dai cu stampila pe langa.

Vom trai si vom vedea. Mai sunt doar cateva zile.

Balada lui Aniel sau de ce nu ne merg masinile

In ultimii 20 ani masinile au devenit tot mai complexe. Burdusite de electronica au inceput sa aiba vointa proprie diferita de a noastra. Tuturor ni s-a intamplat cel putin o data sa se opreasca motorul si sa nu mai vrea sa porneasca nici macar stropit cu aghiazma sau descantat de toti preotii din oras. Asa ca toate sperantele noastre s-au concentrat asupra semizeilor din service. Nu degeaba unii dintre ei au facut facultati grele. Si raspunsurile semizeilor ne-au luminat: "Asa face toate, dom'le!" Intr-adevar trebuie foarte multa carte pentru a da un asemenea raspuns stiintific.

De aceea am un foarte mare respect pentru inginerii auto, mai ales de cand am vazut traiectoria energica a unuia dintre ei. Se da un personaj. Sa-i spunem Aniel. Aniel al nostru e un baiat simplu de la tara care şontâc-şontâc a terminat liceul si cum era firesc s-a orientat catre o facultate particulara. Dar, ghinion! Facultatile particulare nu ofera cazare in camin. Asa ca dupa un an de facultate s-a reorientat catre Politehnica pentru ca Regia e mare. Si asa a ajuns Aniel student al Facultatii de Transporturi, sectia de Autovehicule Rutiere. Acolo l-a reintalnit pe prietenul sau din copilarie, Doru, care avea deja experienta unui an de studentie la A.R. Asa ca Aniel a ascultat sfaturile lui Doru si chiar a perfectionat tehnicile acestuia. Nu, nu erau tehnici de invatat, ci tehnici de "săru-mâna". Cum ce sunt alea? Tehnici de a-l convinge pe profesor sa iti dea examenul chiar daca nu stii nimic. Inceputul se face in timpul semestrului cand Aniel mergea la profesor si ii spunea "Dom' profesor, stiti... sunt si io baiat saracut de la tara, da' vreau sa invat... si e cam grea materia dumneavoastra... da' ma straduiesc si io... poate nu ma lasati dumneavoastra...". Apoi mima implicare pe la cursuri, seminarii, laboratoare, chiar daca nu se prindea o iota de el.

Insa tehnica aceasta nu se bucura de succes la toti profesorii, asa ca la acestia era nevoie de varianta de back-up: copiatul. Si aici Aniel era inegalabil in Facultate. Talentul sau l-a facut sa depaseasca multe examene care i-au ingenuncheat pe altii care invatau ca prostii.

Toti studentii la A.R. au avut cosmaruri din cauza teroristului Stoicescu, profesorul de Dinamica, un mos ce se incapatana sa predea, un fel de Die Hard in varianta politehnista. Ca sa fie cosmarul complet, materia lui se preda in doua semestre, unul in anul 3 si celalalt in anul 4, iar la examen era aproape imposibil sa-l copiezi pe terorist. Asa cum banuiti "imposibil" nu se refera si la Aniel.

Iata ca vine si primul examen de Dinamica. Pentru a castiga timp Stoicescu organizeaza in acelasi timp examenul de Dinamica I de la anul 3 cu examenul de Dinamica II de la anul 4. In sala aseaza in fiecare banca un student de anul 3 langa unul de anul 4 si le da subiectele. Se uita Aniel pe subiecte, da' par scrise in malgaşa veche. La fel si cele de la anul 4. Ce poti face in situatia asta? Subiectele iti sunt necunoscute total, iar copiatul este aproape imposibil. Pai nu-ti ramane decat sa te ridici si eventual sa vii in toamna cu speranta ca poate atunci vei pica pe subiect. Numai ca Aniel este la fel de perseverent ca Papillon. Acu' e drept ca Papillon era inchis, iar personajul nostru desi e liber sa iasa din sala, el se incapataneaza sa ramana intre ziduri. Studiaza atent terenul din jurul sau si constata ca are un coleg de banca ce a invatat. Isi da seama ca nu-l poate determina pe coleg sa faca si subiectele de anul 3. Sa iasa din examen? Nicidecum. Mai sta un pic si are sclipirea de geniu. Trebuie sa copieze ce scrie colegul de banca. Ce conteaza ca ala scrie subiecte de Dinamica II. Asa ca Aniel copiaza zelos tot ce scrie colegul. La final colegul se ridica si duce lucrarea la catedra. Aniel mai mimeaza vreun sfert de ora ca scrie, apoi se ridica tacticos si isi pune lucrarea la catedra peste cele de Dinamica II ale studentilor de anul 4 si iese din examen.

Dupa cateva zile se afiseaza rezultatele si desigur ca pe liste apare si Aniel cu o nota onorabila, dar la Dinamica II, desi teoretic el a dat Dinamica I. Ce e de facut? Nota trebuie trecuta in catalog la Dinamica I, iar Stoicescu sigur nu a trecut-o pentru ca nu l-a gasit in catalogul de anul 4. Pai ce sa fie de facut? Putintica rabdare pana la etapa urmatoare. Dupa vreo doua luni Aniel merge la Stoicescu si ii spune: "Dom' profesor, stiti... s-a produs o incurcatura.", "Ce incurcatura?", "Pai io sunt anul 3, da' m-ati trecut pe listele cu note de la anul 4 si nu ati trecut nota in catalog." Scoate mosul caietul, verifica si descopera ca Aniel are nota de trecere. "Bine, mai, voi trece pe la secretariat si iti scriu nota in catalog." Iese Aniel fericit. Gata, a luat Dinamica I, ba chiar din prima. E o realizare notabila pentru orice student la A.R.

Dar din pacate vine si examenul de Dinamica II. Stiind ca nu prea merge copiatul la mos Stoicescu studentii insista sa stabileasca examenul intr-o duminica. Era perioada de glorie a "centului" la Connex. Pe abonamentul Cent si pe cartela Kamarad puteai vorbi cu 1 cent/minut in week-end. Probabil ca te intrebi ce legatura are "centul" cu examenul de Dinamica. Pai are. Studentii comunicau telefonic cu colegii lor de afara care le dictau ce sa scrie. Tehnica presupunea o casca finuta cu un fir subtire adus de sub gulerul camasii pe la ceafa, lipit cu super glue de cap si acoperit cu fond de ten pe unde traversa pielea la vedere. Buna tehnica! Numai ca teroristul are ceva banuieli si la inceputul examenului le cere tuturor studentilor sa puna telefoanele pe catedra. Dezamagiti oamenii isi predau telefoanele. Dar Aniel a anticipat manevra profesorului si avea pregatite doua telefoane imprumutate din camin pe care le depune convingator in fata lui Stoicescu. Casca din ureche e legata de telefonul personal al lui Aniel care sta linistit in chiloti sprijinit de penis. Asa ca reusita examenului de Dinamica II a stat in chilotii personajului nostru.

Totusi Stoicescu nu era singurul terorist din facultate. Mai era unul, chiar daca nu la fel de fioros. Iata ca vine si examenul cu teroristul nr. 2. Eroul nostru intra in examen, isi noteaza subiectele si apoi iese fara a preda foile semnate de profesor. Afara impreuna cu un alt coleg care a adoptat aceeasi strategie incepe sa scrie rezolvarile subiectelor inspirandu-se din cursuri si seminarii. Termina de scris si il asteapta linistiti pe profesor. Intr-un final apare si profesorul cu lucrarile sub brat mergand catre cabinetul sau unde urmeaza sa le corecteze. Dupa ce trece pe culoar pe langa cei doi studenti, acestia isi arunca foile in spatele profesorului, dar profesorul fiind mai in varsta nu aude zgomotul colilor de hartie. Aniel striga repede dupa el: "Dom' profesor, v-au cazut niste foi!" Teroristul se intoarce si vede hartiile imprastiate pe jos. Aniel galant se apleaca si le aduna dupa care i le intinde profului. Acesta le ia, le pune peste celelalte, ii multumeste lui Aniel si pleaca mai departe.

Si asa, usor-usor, eroul nostru ia examen dupa examen pana cand in timpul unui examen are nevoie de putin ajutor de la un coleg si il intreaba pe ala: "Bai, ce-i aia chiulasa?" Colegul ramane inmarmurit. Cum naiba sa faci atatia ani de Transporturi si sa nu stii ce-i aia chiulasa? Vestea se raspandesti rapid printre colegii lui Aniel, toti razand copios de el. Dar personajul nostru reuseste sa termine cu brio facultatea. Performanta sa este demna de Cartea Recordurilor. Nu cred ca a mai existat vreo persoana care sa termine o facultate fara sa invete ceva din ea.

Dupa vreun an ma intalnesc intamplator cu el. "Ce faci, Aniele?", "Uite in armata.", "Ce ai, ma, te-ai dilit? Pai armata nu mai e obligatorie.", "Nu mai este obligatorie, dar pot dupa sase luni de armata sa ma fac politist fara vreo alta scoala.", "Pai zi asa! Esti mai potrivit de militian decat de inginer in service."

Mai trec niste ani si iar ne intalnim. "Ce faci, ma? Te-ai facut militian?", "Nu chiar. Sunt ofiter SRI.", "Bai, sa fie, deci asa de bine pregatiti sunt cei care imi asculta telefoanele"

Si iar mai trec niste ani si intamplator gasesc un site de pe care aflu ca Aniel candideaza zilele astea la primaria comunei lui. Articolul e chiar foarte elogios:

"Aniel este un tanar plin de elan, care şi-a propus un program electoral complex, axat în principal pe crearea locurilor de muncă și modernizarea comunei. Despre Aniel au vorbit cu mult entuziasm susţinătorii săi,  demonstrând că au mare încredere în șansa lui Aniel la Primăria comunei."

N-am inteles prea bine daca este candidatul partidului de pe afis sau al SRI-ului. Dar ce mai conteaza. Asa cum spunea si Pierre de Coubertin, initiatorul jocurilor olimpice moderne "important e sa participi". Iar eroul nostru mereu s-a condus dupa aceasta deviza, ba chiar a stiut sa adulmece oportunitatile mai bine decat oricine altcineva.

Oricum mai bine in primarie decat in service. Asa poate ne vor porni masinile mai usor.

Succes, Aniel!

Sa ne rugam pentru candidati sau cum se fura startul

Desi mi-am propus sa nu scriu despre politica pe blogurile mele totusi nu ma pot impiedica sa constat anumite aspecte ale vietii politice. Ma voi rezuma la a le descrie fara sa fac vreo referire la vreun partid politic.

In perioada Pastelui am avut ocazia sa merg la mai multe spectacole organizate prin diverse localitati. De ce spun ca am avut ocazia? Pentru ca de mult asteptam un prilej sa incerc niste fotografii de spectacol, imagini care iti solicita destul de mult abilitatile prin prisma luminii scazute, amestecate, care cade pe niste subiecti foarte dinamici in cea mai mare parte a timpului.

Cu putin timp inainte de Paste eram intr-o comuna unde fostul primar a organizat spectacolul intr-o curte privata, un fel de maidan ingradit. Cum era si firesc, nimic nu se face pe gratis, desi pare gratis. Organizatorul spectacolului l-a anuntat pe fostul primar care a urcat pe scena insotit de fratele sau si de actualul presedinte al consiliului judetean. Au urmat nelipsitele atacuri la adresa actualului primar pe care eu, personal, nu-l cunosteam, dar din spusele lor parea un zbir. Dupa ce au aratat ca politicienii "nu doarme" si ca vor face sa curga numai lapte si miere la fiecare robinet din comuna spre deosebire de cei care sunt acum la putere, cei de pe scena si-au aratat si fata "umana" cu smerenia caracteristica momentului. Presedintele consiliului judetean ii intreaba pe spectatori: "Ce este maine seara?... Este noaptea de Inviere!... Ce facem noi maine seara?... Mergem la biserica!... si... si... ce facem acolo?... Ne rugam!... Pentru cine ne rugam?... Pentru noi." Publicul repeta dupa el raspunsurile, dar presedintele consiliului judetean isi da seama ca publicul nu a receptionat corect mesajul si repeta: "Pentru cine ne rugam?... Pentru noi!" si de data asta arata cu un gest elocvent cine sunt acei "noi". Desigur ca cei de pe scena.

Doar nu organizam spectacol fara intrare ca fiecare sa se roage de capul lui si pentru cine vrea el, pentru bunica, pentru pisica, pentru copil. Nu! Trebuie ca toti sa se roage in cor pentru reusita in alegeri a Partidului si a minunatilor Sai candidati. Ce daca alegerile sunt abia peste doua luni? Ce daca oficial campania electorala nu a inceput? Nu ne impiedicam acum in astfel de fleacuri. Scopul scuza mijloacele. Pai daca nu ne rugam de Paste, atunci cand? Desi n-ar fi rau sa mutam Pastele in campania electorala de la locale, iar Craciunul in campania electorala de la parlamentare.