A fi sau a nu fi... coarda

Purtand o discutie cu Remi, un cunoscut violonist (de fapt era cunoscut cand eram amandoi prin clasa a sasea) am fost surprins sa aflu ca nu a auzit de Vanessa Mae. Cum naiba, mai Remi? Desi tanti asta nu e batrana, are doar vreo 34 anisori, e cunoscuta de vreo doua decenii. Ea a inaugurat un nou curent dupa reteta urmatoare:
- se ia o tipa frumusica, de preferat asiatica;
- i se pune in brate o vioara uneori clasica, alteori electrica;
- si tipa frumusica incepe sa cante la vioara in timp ce danseaza foarte bine.
Toate astea au loc pe muzica clasica.
Hai sa vedem ce iese!

Arata bine, se misca bine si cand nu foloseste vioara electrica "tortureaza" una clasica, Guadagnini, fabricata pe la 1761. Fiind si foarte talentata ca violonista, Vanessa nu prea a avut concurenta multi ani in acest segment pana cand cineva s-a gandit sa mai lucreze la reteta. Daca nu avea o singura violonista de calibru greu a optat pentru un cvartet de coarde. Nu fetele erau coarde, bre, ci instrumentele la care cantau. Numai la prostii te gandesti. Sa revenim la reteta:
- se iau patru fete dragute (e drept ca una are barnaul cam proeminent) dintre care obligatoriu una trebuie sa fie asiatica;
- sunt numite Bond, fara James;
- li se pun in brate niste instrumente electrice, mai exact doua viori, o viola si un violoncel;
- sunt urcate pe scena unde trebuie sa cante si sa danseze furand din spectatorii Vanessei.

Rezultatul este unul destul de bun si fetele sunt invitate si de Andre Rieu sa cante impreuna intr-un concert:

Publicul e in delir! Ce spui, mai Remi? Cum? N-ai auzit nici de Andre Rieu? Pe ce lume traiesti?

Andre Rieu este un fel de Jean-Michel Jarre al muzicii clasice. El o prezinta intr-o forma accesibila profanilor. Desigur ca puristii il arata cu degetul pentru ca e prea comercial, dar multora ne place Rieu, chiar daca e cam batraior, adica e cam de varsta lui taica-tau. Desigur ca in fisa postului figureaza o vioara Stradivarius. Omu' canta cu o orchestra destul de numeroasa numita Johann Strauss Orchestra si are niste spectacole care nu sunt chiar asa de sobre ca faimosul spectacol de 1 ianuarie de la Viena. Ba chiar de cele mai multe ori orchestra o ia razna dupa jumatatea spectacolului, iar alteori nici macar nu asteapta sa ajunga pana acolo.

Cele mai reusite spectacole mi se par cele pe care le face anual in Piata Vrijthof din orasul sau natal, Maastricht. Scena este situata pe una dintre laturile pietei, iar pe celelalte trei laturi sunt terase unde spectatorii stau la mese cu cate un pahar de vin, bere sau sampanie, iar in interiorul pietei sunt si scaune pentru cei care nu au avut noroc sa faca rezervare pentru o masa. Aici orchestra innebuneste mult mai repede, publicul danseaza pe langa mese, printre randurile de scaune sau chiar la balcoanele cladirilor care delimiteaza piata.

Problema coardelor nu a ramas ignorata nici de romani. Adrian Ordean a racolat trei eleve de la Liceul de Muzica "George Enescu" si o studenta de la Universitatea de Muzica si a repetat reteta Bond, singura diferenta fiind inlocuirea violei cu orga. Astfel ia nastere trupa Amadeus care devine rapid foarte cunoscuta publicului roman.

Acum urmezi tu, Remi! :)